Proiectul „Pițurcă 2016” este egal cu zero:** „Fanii i-au arătat cartonașul roșu lui Mircea Sandu”

Proiectul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu spune că proiectul „Pițurcă 2016″ este egal cu zero

Șeful de la minifotbal ar limita la două mandate șefia FRF

Nu ezită, vrea și țintește sus. Așa poate fi caracterizat Răzvan Burleanu, președintele Federației Europene de Minifotbal. Cum Mircea Sandu și-a anunțat retragerea de la conducerea FRF, tot mai multe voci îl dau pe Burleanu (29 de ani) drept unul dintre potențialii înlocuitori ai acestuia. Nu‑și asumă candidatura, cel puțin deocamdată, dar un plan are.

Domnule Burleanu, încep direct. Mircea Sandu a anunțat că se retrage, ar putea fi o provocare pentru dumneavostră să intrați în cursa pentru șefia FRF?
Întrebarea aceasta îmi produce două stări. Mă întristează, deoarece văd că românii sunt
dezamăgiți de evoluția fotbalului și de acest sistem care nu a reușit să creeze pârghiile necesare apariției unei variante viabile de preluare a conducerii FRF. În același timp mă bucură faptul că, atât timp cât mi se adresează această întrebare, iar unii chiar au mers mai departe și chiar îmi recomandă să fac acest lucru, înseamnă că ceea ce am reușit în minifotbal confirmă abordarea managerială pe care mi-am asumat-o.

Dați-ne câteva repere.
În primul rând, avem o viziune generală, de dezvoltare. Al doilea punct face referire la o abordare managerială, iar al treilea,  care a făcut posibilă dezvoltarea minifotbalului, este legat de colaborarea cu toți actorii implicați în fenomen. Dacă mă uit la FRF, mi-e teamă că văd lucrurile tocmai invers, le văd în oglindă.

Teoretic, există o viziune de dezvoltare și la FRF.
Eu spun că la nivelul FRF nu o să găsim o astfel de viziune la nivel național. Singura mențiune pe care o regăsim este proiectul „Pițurcă Euro 2016″. Un proiect care din punctual meu de vedere este echivalent cu zero. Nu aceasta este o viziune de dezvoltare a fotbalului.

Ce aveți de reproșat din punct de vedere managerial?
Ce găsim la FRF este această conducere pe care o numesc „șefie”. O abordare primitivă prin care ne întoarcem în timp, e o abordare comunistă. cei care își asumă conducerea exercită o presiune autoritară și arbitrară în ceea ce privește luarea deciziilor. Perpetuarea puterii face ca ei să rămână în continuare acolo.

Mai este capitolul „colaborare”. Și aici presupun că aveți obiecții…
Da, pentru că nu există deloc. Deciziile se iau undeva la vârf, rupte de realitate și iarăși fără un dialog cu actorii implicați. Chiar citeam zilele trecute că Mircea Sandu și-ar dori să rămână în continuare alături de FRF. Ei bine, eu am rămas perplex. De ce? Fiindcă suporterii români i-au arătat de multă vreme cartonașul roșu. O asemenea declarație e puțin cam cinică.

FRF = Oltchim. Sandu = Roibu
Să revenim la întrebarea inițială. Candidați sau nu?

În momentul de față nu am luat o decizie, dar, dacă aș intra într-o asemenea cursă, vreau s-o câștig. În momentul în care m-aș hotărî, în mod sigur acest anunț va trebui însoțit de un program de guvernanță sportivă în România. Am anumite elemente care mă determină să susțin această candidatură, dar, în același timp, și răspunsuri care să mă determine să n-o fac.

Aveți vreo reținere sau e vorba de strategie?
Nu este vorba nici de una, nici de cealaltă. Recunosc faptul că până acum nu prea am avut timp să mă gândesc la acest lucru, pentru că am fost acaparat de minifotbal la nivel național și European. Simt această responsabilitate pe umerii mei, și nu sunt cuvinte mari. Îmi doresc ca în momentul în care predau ștafeta cuiva la minifotbal să las o organizație de succes.

Se spune că Gică Popescu va fi succesorul lui Mircea Sandu. Ce părere aveți despre această soluție?
Mircea Sandu se va retrage în momentul în care își va asigura succesiunea la șefie. În ceea ce-l privește pe Gică Popescu, am anumite rezerve. Conducerea FRF nu este o convocare la echipa națională. În mod sigur, îl apreciez, el ne-a făcut mândri că suntem români, dar conducerea FRF trebuie să presupună oameni care să aibă competențele necesare. Eu cred ca FRF are nevoie de un lider care să-și recunoască limitările.

Nu e contradicție între termeni?
Nu, pentru că nu putem să le cunoaștem pe toate. Acceptând acest lucru, poți, ca lider, să aduci oameni care prin competența lor să facă lucrurile să funcționeze. În același timp, nu cred în varianta pe care am citit-o în presa sportivă, cu mai multi șefuleți de prin federație care și-ar asuma răspunderea în continuarea lui Mircea Sandu. Acest lucru nu ar face decât să ne îndrepte de la această insolvență în care se află fotbalul din România la un faliment total. În momentul de față, FRF este asemeni unui Oltchim al sportului românesc, subdezvoltat, subevaluat și prost administrat. Dacă e să facem o comparație între un Roibu de la Oltchim și Sandu, vedem că asemănarea e una copleșitoare.

Singura țară de import din zonă
Cum vedeți organizarea FRF?

Orice teorie de management organizațional spune că, dacă stai mai mult de zece ani într-o funcție, nu mai performezi. De aceea eu aș vedea, inclusiv în statutul FRF, o limitare la maxim două mandate, precum statutul unui președinte de stat. De ce? Atunci vei fi interesat să creezi un sistem funcțional și nu un sistem bazat pe cumetrii, viermișori și nu mai știu ce alți termeni să folosesc. Toate aceste lucruri au căpușat fotbalul din România. O soluție pentru FRF este managementul privat.

Naționala României?
Nu întrevăd nimic bun. Nu vine nimic din spate, iar România a devenit singura țară de import din Centrul și Estul Europei. Acest lucru duce la reacții în lanț. Insolvență, salarii prea mari, nu vinzi jucători, iar jucătorii care pleacă din România pleacă pe sume foarte mici, un număr scăzut de spectatori și bineînțeles cu o lipsă totală a sponsorilor în fotbal. Chiar discutam în urmă cu o lună cu un fost sponsor al FRF, care a fost extrem de dezamăgit și a rupt contractal cu FRF, de faptul că nu se regăsesc. Inclusiv mediul privat trebuie readus în fotbalul din România. mâine vă pot da o listă cu 10 oameni de afaceri autohtoni, cu afaceri de succes, care ar investi în fotbalul din România. În centre de copii și juniori, în echipe din Liga 1 sau Liga a 2-a. Ei au nevoie de o predictibilitate și o garanție a faptului că o investiție de acest tip nu va veni să suporte o presiune personală a anumitor persoane.


Nu pentru bani aș candida la șefia FRF. Mă animă emoția pe care am simțit-o în discuțiile cu oameni de pe stradă, oameni de afaceri, care m-au chestionat pe marginea subiectului
Răzvan Burleanu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×